...
AgroGo

AgroGo Team

Lansare AgroGo 2.0 (BETA)

2023-06-29




Lansăm azi un prim episod dintr-un update major în cadrul serviciului AgroGo, update pe care-l vom denumi AgroGo 2.0 (BETA). Este beta pentru că unele funcționalități sunt încă în curs de adaptare/finisare, dar am preferat să le livrăm cât mai devreme, pentru a primii din timp feedback-ul de la voi, userii noștri.

Astfel, de azi AgroGo are o serie de schimbări și funcții noi, unele pentru toți utilizatorii, altele doar pentru cei cu abonamente Profesionale (marcate cu PRO în lista de mai jos). Dintre noutăți  amintim:

  • Cotațiile de la Burse sunt de acum cotații live, din cadrul sesiunii curente (așa numitele cotații Delayed - nu în timp real, ci cu o întârziere de 15-20 de minute față de apariția lor la bursă). 
  • Panoul principal de prețuri, cu toate produsele, va include de acum aceste cotații delayed de la burse; La fel și graficele cu istorice sau alertele de preț vor functiona de acum pe baza acestor date!
  • O pagină nouă dedicată cotațiilor live (Delayed) de la burse, cu multe informații conexe despre cotații
  • O pagină nouă pentru analiza prețurilor medii lunare -  utilă pentru studiul comparativ al sezoanelor și studiul perioadelor optime de stocare/comercializare.
  • O pagină nouă pentru statistici dinamice legate de relațiile de comerț (import/export) pentru diferite țări, pe baza datelor Eurostat (PRO)
  • O pagină nouă pentru statistici lunare despre importuri în zona UE, pe baza datelor Eurostat (PRO)
  • O pagină nouă pentru statistici lunare despre exporturi din zona UEpe baza datelor Eurostat (PRO)

Paginile cu statistici nu sunt simple rapoarte cu grafice statice ci sunt pagini dinamice, configurabile per țări, produse, monedă... 
Suntem conștienți că volumul mare de date care este procesat și afilșat aici poate îngreuna înțelegerea informației, dar lucrăm în continuare la simplificarea prezentării. Aceste statistici pot ajuta mult la o înțelegere mai bună a pieței agribusiness, a fluxurilor comerciale înspre și dinspre zona UE și corelarea acestora cu dinamica prețurilor. 

Paginile noi le puteți găsi în meniurile Statistici și Avansate.

După cum ziceam, unele din aceste noi funcționalități sunt încă în proces de finisare, așa că vă rugăm să tolerați (și semnalați!) eventualele probleme. Ne-am bucura tare mult să primim feedback în legătură cu aceste schimbări.

Echipa AgroGo a lucrat foarte mult în ultimele luni pentru a aduce noi funcții utile în serviciu și mai avem în lucru o serie de funcții noi, pe care le vom lansa în această vară, parte din AgroGo versiunea 2.0 și care, credem noi, că vor face AgroGo un produs foarte competitiv pe plan internațional.


PS: Dacă doriți să testați funcționalitățile PRO și nu aveți un asemenea abonament, vă rugăm să ne contactați prin email ( agrogo@interactions-lab.com ) și vă vom oferi acces gratuit pentru o perioadă.