...
Vasile Topac

AgroGo Cofounder

Studiu de caz la anumite perioade cu oscilații mari de BASIS

2023-09-15


Am vorbit zilele trecute de suportul oferit mai nou de AgroGo în studiul valorii BASIS, iar în exemplificarea oferită, a apărut situația interesantă cu un BASIS foarte bun în 8 Septembrie, diferența între cotația MATIF și cea din Constanța fiind de doar 6 EUR. Dar următoarea zi, diferența a crescut iarăsi simțitor. 

A apărut astfel întrebarea, de ce am avut acea perioadă în jurul zilei de 8 Sep cu diferență mică între piețe, urmată de o revenire a unei diferenței mai mari?


Strict pentru această perioadă avem o explicație foarte probabilă.

Deși de regulă prețul din piața fizică se mișcă după piața futures, care dă tonul sau trendul, există perioade în care piața futures merge spre prețul din piața fizică, sau ambele se duc spre o valoare apropiată. 

Asta se întâmplă mai ales atunci când contractele futures ajung la perioada lor de livrare. Când un contract futures ajunge la expirare, cei care dețin astfel de poziții pe bursă, fie le închid (vând sau cumpără la prețul pieței ca să râmână pe zero), fie fac livrarea efectivă a mărfii. Astfel, acela este punctul în care prețul futures se întâlnește cu prețul fizic, pentru că au loc și livrări efective de marfă.

Grâul la bursa MATIF are listate 4 luni de livrare pe an, dintre care una este luna Septembrie, iar ziua de expirare a contractului este în data de 10 a lunii (aceste detalii se pot vedea în specificațiile contractelor la burse sau chiar la noi pe blog). Astfel în 10 Septembire a fost ultima zi de tranzacționare a contractului cu livrare în Septembrie 2023 iar prețul final a fost și prețul la care se face livrarea în piața fizică.

De aceea, în perioada expirării contractelor futures, prețul futures și prețul din piața fizică de regulă se vor apropia (deci vom avea un basis bun).

Dacă nu ar fi așa, atunci cotațiile futures s-ar deconecta complet de piața fizică, bursele ar deveni unelte pur speculative, iar relevanța acestor burse în piața fizică ar fi mult mai mică. De aici și relevanța burselor MATIF și Chicago în piața de mărfuri, pentru că cele 2 au listate contracte CU LIVRARE!

După 10 Septembrie, următorul contract de grâu, valabil la MATIF e cel cu livrare în Decembrie 2023, deci este timp și loc pentru diferențe mai mari între piața futures și cea locală și timp pentru ca prima să o influențeze pe cealaltă.